1949 - în centrul atenţiei publice

"Doctorul minune din Herford"Dieter Hülsmann în vârstă de 9 ani era căzut la pat de câtăva vreme. Suferea de distrofie musculară progresivă şi nici unul dintre medicii şi profesorii care fuseseră solicitaţi nu l-au putut ajuta. După ce însă Bruno Groening s-a ocupat de copil, acesta a putut să meargă. Fiind copleşit de vindecarea spontană a fiului său, inginerul Hülsmann l-a rugat pe oaspete să rămână. El vroia să mai invite şi pe alţi bolnavi, cărora să le ajute omul minune.

Bruno Groening a acceptat propunerea, astfel că din zi în zi veneau tot mai mulţi căutători de ajutor. Din ce în ce mai mulţi oameni au aflat de întâmplările minunate care aveau loc în jurul lui Groening. Nu a durat mult şi numele său se afla în toate conversaţiile. Ziarele au relatat despre "doctorul minune" şi în zona engleză deveni tema discuţiilor zilnice. Veneau cu miile la Wilhelmsplatz şi mase de oameni asaltau casa.

Manfred Lütgenhorst de la "Münchner Merkur" scria pe 24 iunie 1949 printre altele:

"Când am ajuns dimineaţa la ora 10.30, în Herford în faţa casei cu două etaje din Wilhelmsplatz se aflau circa o mie de oameni. Era o imagine de nedescris de dezolantă. Nenumăraţi paralizaţi se aflau în cărucioare, alţii erau transportaţi de rudele lor. Orbi, surdo-muţi, mame cu copii debili mintali şi paralizaţi, femei bătrâne şi bărbaţi tineri se îmbulzeau şi gemeau. Aproape o sută de maşini, camioane şi autobuze erau parcate în piaţă şi toţi veneau aici de departe.

"Credeţi, că veţi fi vindecat?" i-am întrebat pe bolnavi. Ei aprobau. ‚Ieri ar fi trebuit să fiţi aici’, mi-a răspuns cineva. ‚Domnul Groening se afla în Viersen în Rheinland, iar aici în curte se aflau cinci paralizaţi, care s-au sculat şi au plecat acasă sănătoşi. A fost o vindecare de la distanţă. Curtea i-a făcut sănătoşi.’ Ceilalţi bolnavi au confirmat.

Am mers mai departe prin mulţime şi am stenografiat relatările lor minunate. Numai acestea ar fi ajuns să umple o carte. Când îmi aprindeam o ţigaretă, un bărbat tânăr de lângă mine spuse: Vă rog vindeţi-mi una!’ Purta o uniformă şi arăta ca un soldat care se întoarce de pe frontul din Rusia. I-am dat ţigareta. El şi-a aprins-o şi a spus plin de sine: ‚Vedeţi, acum pot iarăşi să fac singur totul.’ În acest timp acesta îşi mişcă braţul drept, complet şi cu degetele, precum şi piciorul drept. ‚Aţi fost şi dumneavoastră vindecat de Groening?’ am întrebat eu: ‚Da, am fost în Rusia paralizat pe partea dreaptă. Domnul Groening m-a privit şi acum sunt perfect sănătos, încât nici nu-mi vine încă să cred.’ Fericit îşi mişcă membrele.

Eu m-am îndreptat spre o grupă, care se adunase în jurul unei femei cu părul alb, cam de vârsta de 40 de ani. ‚Bineînţeles’, am auzit-o pe femeie spunând, ‚şi eu sunt vindecată prin intermediul domnului Groening. Am avut ulceraţii mari la stomac, tot slăbeam şi n-am mai putut dormi de dureri. Am fost 12 persoane la Groening. (...) El m-a privit şi am simţit aşa, ca şi când ulceraţiile ar fi căzut jos ca o piatră. De atunci nu mai am dureri, mă îngraş şi radiografiile, pe care le-am făcut, arată fără îndoială dispariţia ulceraţiilor. M-am pus la dispoziţia comisiei medicale de investigaţie. Vă spun, că tare s-au mai mirat!’ Femeia a continuat: ‚Dar asta încă nu este totul. Săptămâna trecută s-a aflat aici în curte un bărbat orb. El a aşteptat mai multe zile şi nopţi la rând. Întrucât eu vin adesea aici, l-am remarcat. L-am compătimit şi l-am invitat la masă. "Nu", refuză el. "Nu am voie să pierd momentul în care domnul Groening iese afară." Atunci i-am adus nişte chifle şi i-am spus, că mă voi îngriji să fie dus la gară. "Nu-mi trebuie nimeni, căci mă voi putea duce singur la gară." Şi apoi am trăit asta cu ochii mei. Domnul Groening a venit şi tânărul a strigat: "Pot din nou să văd!" Şi într-adevăr i s-a luat vălul de pe ochi. Mi-a descris geanta ce o aveam în mână. A spus: "Acolo merge o maşină şi acesta este numărul de circulaţie". Şi el a găsit singur drumul spre gară. Toţi cei de faţă au plâns de bucurie.’

N-a durat mult şi chiar şi oficialităţile - în special cei din domeniul sănătăţii - au luat cazul în vizir.

A fost formată o comisie de investigaţie şi Bruno Groening a primit interdicţia de a mai vindeca.

Câţiva medici cu influenţă îl duşmăneau pe faţă. Au pus totul în mişcare pentru a-i interzice activitatea şi au pretins, să se supună unui examen ştiinţific al capacităţilor sale de a vindeca.

Ce scop se afla în realitate în spatele acestei interdicţii, reiese clar din următoarele afirmaţii ale unor medici destul de implicaţi: "Groening poate dovedi ce vrea, că tot nu i se va da aprobarea de vindecare." "Este împotriva demnităţii profesiei de medic, să te cobori la nivelul lui Groening."

La sfârşitul lui iunie, el a trebuit să părăsească definitiv Herford-ul. Toate încercările de a primi o aprobare de vindecare, au eşuat.

"Fenomenul Groening" şi ştiinţa

Aproximativ în acelaşi timp colaboratorii de specialitate medicală ai revistei "Revue", au început să verifice succesele de vindecare ale lui Groening. Medicul şi psihologul prof. dr. H.G. Fischer din Marburg a plecat la Herford cu o grupă de corespondenţi speciali. Acolo a purtat convorbiri cu cei vindecaţi şi a trebuit să constate cu stupoare, că "metoda" lui Groening avea într-adevăr succes. După aceea revista "Revue" s-a hotărât să contribuie la elucidarea ştiinţifică a "fenomenului Groening". În clinica universitară din Heidelberg urma să se cerceteze "metoda de vindecare" a "doctorului minune."

Bruno Groening a acceptat propunerile lui Fischer, deoarece acesta i-a promis în cazul unei evoluţii favorabile, o expertiză pozitivă. Groening a sperat, că a găsit o cale pentru a acţiona liber.

Investigaţiile au început pe data de 27 iulie. Persoanele asupra cărora trebuia să-şi arate capacitatea, fuseseră alese din cadrul acelor bolnavi, care i se adresaseră lui cu rugăminţi în cele peste 80.000 de scrisori. La aceştia s-au mai adăugat şi câţiva pacienţi ai clinicii "Rudolf-Krehl" din Heidelberg. Aceştia fuseseră temeinic consultaţi şi se puseseră diagnosticuri exacte.

În final aceştia au venit la Groening, care urma să acţioneze asupra lor cu "metoda sa." În acest timp au fost mereu prezenţi medici. Ei au fost martori cum parţial bolile dispăreau spontan. Consultaţiile care au avut loc după aceea în clinică au confirmat vindecările. Au fost vindecate chiar şi boli incurabile, cum ar fi boala lui "Bechterew".

Într-o expertiză preliminară celei definitive, care a fost publicată în "Revue", prof. dr. Fischer a explicat clar, că Bruno Groening nu este un şarlatan, ci că ar fi un doctor al sufletului înzestrat de la natură. Cu aceasta, el a încercat din punctul lui de vedere, să explice "fenomenul Groening", însă fără a-i face faţă.

Expertiza finală trebuia făcută după evaluarea tuturor rezultatelor. Lui Bruno Groening i s-a dat asigurarea, că drumul pentru activitatea sa pe mai departe va fi în sfârşit eliberat. Între timp profesorii Fischer şi von Weizsäcker (sub conducerea căruia avea loc toată acţiunea) i-au făcut lui Bruno Groening următoarea propunere. Ei vroiau să înfiinţeze lăcaşuri de vindecare, în care el să acţioneze pe lângă medici. Conducerea acestora şi alegerea pacienţilor rămânea însă la latitudinea lor. Despre asta spune Bruno Groening:

"Condiţiile financiare legate de aceasta, pe care mi le-a pus domnul prof. F., erau de aşa natură, încât nu le-am putut accepta. Desigur că au fost purtate multe convorbiri pe această temă şi cu domnii, care ar fi vrut să finanţeze tot acest proiect. Nu am putut să fiu însă de acord cu propunerile domnului prof. F. şi le-am refuzat, pentru că:

1. Eu nu dispun de nici un ban şi astfel nu pot prelua faţă de el obligaţii financiare, pe care nu le pot îndeplini;
2. Eu nu am intenţionat niciodată să fac o afacere din asta.

Toate astea erau pentru mine pretenţii de neconceput. În afară de asta, vroiam să fac numai ceea ce corespundea vocaţiei mele: Să le ajut celor în căutare de ajutor şi să mă pun la dispoziţia medicilor şi a psihoterapeuţilor, dar în nici un caz să fac o afacere din toate acestea."

Atitudinea de refuz a lui Bruno Groening i-a determinat pe profesori să-şi piardă interesul faţă de el. Expertiza promisă nu a fost făcută niciodată. În loc să i se elibereze calea pentru activitatea sa, i s-au pus şi mai multe piedici în cale. Pe parcursul cercetărilor, "metoda sa de vindecare" a fost ştampilată cu noţiuni de "tratament", "pacient" etc. şi evaluată ca activitate medicală. Prin aceasta au fost deja puse bazele unui conflict cu legea privitoare la terapeuţii naturişti.

Traberhof

În august 1949, după încheierea cercetărilor din Heidelberg, Bruno Groening s-a îndreptat spre sudul Germaniei. El vroia să scape de rumoarea făcută în jurul persoanei sale şi s-a retras la o proprietate privată lângă Rosenheim, în apropiere de München. La început s-a reuşit, să se ţină secret locul unde se află. Însă după ce primele ziare au relatat despre sosirea sa în Bavaria, a început o adevărată mişcare în masă.

Până la 30.000 de oameni veneau zilnic la Rosenheim, la Traberhof. Au fost relatări de presă, la radio şi în jurnalul săptămânal. A fost făcut chiar şi un film de cinema, cu titlul "Groening", care documenta întâmplările din jurul lui.

Ziarul "Fulgerul" relata în a doua săptămână din septembrie într-o ediţie specială:

"Între timp se adunaseră peste zece mii de oameni, care aşteaptă cu toţii de ore întregi într-o caniculă arzătoare, momentul suprem în care Groening apăre la balcon, să le vorbească oamenilor şi să le transmită puterea sa de vindecare. Oamenii stăteau înghesuiţi unul lângă altul, pentru a primi cât mai mult din ‚puterea sa de vindecare’. Deja începeau să se manifeste reacţiile la bolnavii gravi, în scaunele lor cu rotile şi în fotolii, sau la unii care stăteau în picioare pe margine.

Iar începeau cei aproape orbi să vadă, din nou se ridicau cei infirmi, iar îşi mişcau membrele cei paralizaţi. Sute de oameni au relatat despre dureri înteţite în locurile bolnave, despre senzaţii de junghiuri, de înţepături şi furnicături, de un sentiment de o ‚nedescrisă uşurare’ sau despre dispariţia bruscă a durerilor de cap."

Nu numai la Traberhof aveau loc scene biblice. Peste tot unde apărea Groening, era imediat înconjurat de nenumăraţi bolnavi. Anita Höhne descrie starea de lucruri din jurul lui Groening în carea ei "Vindecători spirituali contemporani":

"Deja când Groening îşi anunţa sosirea, începeau adevărate pelerinaje. Tipice sunt scenele pe care le-a observat jurnalistul Rudolf Spitz în septembrie 1949 în München, la o vizită la Groening:

‚La ora 19.00 se aflau mii de oameni în Sonnenstrasse. Şi la ora 22.30 tot acolo erau. Am trăit multe în cinci ani de război, însă niciodată n-am fost mai mişcat ca în aceste patru ore, în care am stat faţă în faţă cu Bruno Groening şi am trăit o paradă îngrozitoare a suferinţei şi a jalei. Epileptici, orbi şi paralizaţi sprijiniţi în cârje se înghesuiau spre el. Mame care-i aduceau copiii paralizaţi. Lumea cădea în leşin, strigăte, oamenii strigau disperaţi după ajutor, rugăminţi, dorinţe, oftaturi.’

Dr. Kurt Trampler, un alt jurnalist din München, a observat de asemenea la Traberhof la Rosenheim, unde trăia pe atunci Bruno Groening, bolnavi pe tărgi, paralizaţi, o masă mare de oameni. Trampler venise în calitate de reporter al revistei ‚Münchner Allgemeinen’ - fiind un jurnalist obiectiv, care scria numai ceea ce vedea şi auzea el însuşi:

‚Auzim acum o voce de la balcon, care nu este a lui Groening şi ne ducem repede la fereastră. Peşedintele poliţiei din München, Pitzer, vorbeşte către cei adunaţi. El relatează cum o suferinţă a nervului sciatic, care l-a chinuit ani la rând, s-a ameliorat în prezenţa lui Groening. Pitzer nu este desigur bărbatul, care tinde spre înscenări hipersensibile, însă ceea ce a observat la el însuşi, poate să ateste. Acum îl recunoaşte pe Groening şi în public, iar deputatul partidului CSU - Hagen îl urmează cu o depoziţie asemănătoare.’"

Şi oficialităţile din Bavaria erau bine intenţionate în privinţa lui Bruno Groening. Publicaţia "Münchner Merkur" a relatat la 7 septembrie 1949 sub titlul "Bunăvoinţă faţă de Groening":

"Primul ministru dr. Erhard a declarat luni la o conferinţă de presă, că activitatea unei astfel de "apariţii deosebite", cum e Bruno Groening, nu trebuie să eşueze din cauza paragrafelor. După părerea sa, în ceea ce priveşte aprobarea activităţii lui Groening în Bavaria nu sunt mari obstacole.

Ministerul de Interne din Bavaria face cunoscut la închiderea redacţiei:

Revizuirea momentană a activităţii de vindecare a lui Bruno Groening a arătat, că poate fi tratată ca un act liber de iubire al aproapelui, şi în aceste condiţii nu are nevoie de aprobare conform legii cu privire la terapeuţii naturişti."

La Traberhof s-a făcut mare vâlvă în jurul lui Groening. S-au găsit mulţi afacerişti, care au vrut să câştige pe seama calităţilor sale. Ei i-au dăunat renumelui şi prestigiului său, provocând o distanţare a oficialităţilor.

Când situaţia a devenit de nesuportat, Groening s-a retras în munţii bavarezi. El vroia să dea curs unor oferte de organizare a lăcaşurilor de vindecare. Ţelul său era să creeze lăcaşuri în care cei care caută ajutor, să poată primi vindecarea în condiţii organizate. Medicii urmau să facă consultaţii preliminare şi după vindecare, după exemplul din Heidelberg şi să documenteze vindecările împlinite.