Vindecare de depresii puternice şi tulburare de stres post-traumatic (TSPT)

R. Z. (43), Melbourne (Australia)

Încă de copil am fost depresivă. Tatăl meu manifesta deseori un comportament violent față de mine. Eram mereu foarte tăcută, anxioasă şi dormeam prost. La vârsta de 9 ani am fost abuzată. Familia ştia acest lucru, dar nu a luat nicio măsură. La vârsta de 16 ani am încercat să mă sinucid luând o supradoză de medicamente - „fără succes”. La şcoală eram corigentă la toate materiile. Astfel, am ajuns să mă urăsc şi mai mult şi credeam că nu sunt bună de nimic. La vârsta de 18 ani am plecat de acasă. De la 22 ani, timp de 4 ani, am urmat un tratament psihiatric. Dar, din cauza efectelor secundare, nu luam medicamente. Căsnicia mea s-a destrămat după 3 ani, iar psihiatrul curant mi-a spus că el nu mai poate face nimic pentru mine. A urmat apoi o întreagă odisee de psihologi, psihiatri, medici, spitale, vindecători spirituali şi terapeuți. Cu fiecare reamintire a trecutului, treptat, corpul meu se degrada. Mă ascundeam şi sufeream de atacuri severe de panică, exact ca şi când aş fi avut un infarct. Apoi, leşinam timp de mai multe ore. Țineam uşile încuiate şi timp de mulți ani plângeam până adormeam. Depresiile, fricile şi atacurile de panică au devenit de nesuportat astfel că, în anul 2003 am fost internată într-o clinică de psihiatrie. După o serie de teste mi-au fost prescrise medicamente (Cipramil, apoi Avanza = Mirtazepam), care m-au ajutat. M-am gândit că acum totul e în ordine însă, în sufletul meu mai era ceva care striga după ajutor. În 2005, cu ajutorul unui psihiatru, am încercat să renunț la medicamente. Când am redus doza la o pastilă (30 mg), au început simptomele de sevraj. Sufeream de transpirație excesivă, dureri, frică, frisoane, stări de rău şi claustrofobie. M-am hotărât să iau medicamentul în continuare. Împotriva simptomelor de sevraj mi-au fost prescrise somnifere şi Valium dar, când am crescut din nou doza de Avanza la 60 mg, toate simptomele de sevraj au dispărut. Asta a fost o mare dezamăgire pentru mine, pentru că am realizat că depindeam într-o mare măsură de acest medicament. Aveam sentimentul că-mi voi petrece restul vieții cu terapii şi la medici. Depresiile erau atât de grave încât plângeam în continuare foarte mult, aveam dureri peste tot şi doream să-mi pun capăt vieții. Sinuciderea trebuia să aibă loc la 1 iulie 2007.

La final nu rămâne decât ajutorul lui Dumnezeu

Vineri, pe 29 iunie 2007, pe un pod într-o zonă foarte animată din Melbourne, am căzut în genunchi şi l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Dacă nu primeam niciun semn, atunci voiam să mă sinucid duminică, pe 1 iulie 2007. În ziua următoare m-a sunat o prietenă, care nu ştia nimic de problemele mele. Ea m-a întrebat dacă nu vreau să mă întâlnesc cu ea la o cafea şi mi-a povestit acolo despre un film şi un vindecător. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate drumul bun şi pe 1 iulie 2007 am vizionat filmul.

Salvarea

În timpul filmului „Fenomenul Bruno Gröning” am plâns. Inima mi-era deschisă şi simțeam căldură şi dragoste. Un martor al vremii relata în film despre vindecarea sa de cancer la stomac şi vorbea despre eliberare. Asta m-a mişcat foarte mult. Am simțit cum trecea Heilstrom*-ul prin corpul meu. La finalul filmului mă simţeam fericită şi simţeam energia. La momentul respectiv încă nu-mi era clar că primisem vindecarea, dar eram recunoscătoare că Dumnezeu îmi ascultase rugămințile. Din ziua aceea mi-a mers din ce în ce mai bine. Am început să fac din nou sport. După ceva timp am constatat că medicamentele începuseră să aibă un efect contrar adică, după ce le luam deveneam depresivă. După participarea la o sesiune a Cercului de Prieteni la Sydney, în aprilie 2008, am început să am Regelungen* foarte puternice, aveam nevoie de mult mai mult somn şi aveam dureri de cap. După aceste Regelungen nu am mai avut depresii sau simptome de sevraj. Atacurile de frică şi panică au dispărut. Mergeam în mod regulat la orele de cerc* şi, de atunci, am început să fac de două ori pe zi Einstellen* pentru receptarea Heilstrom-ului. Am fost eliberată, acum am scăpat de durere, de dependență, de tratamente, de medici dar şi de sentimentul că sunt chinuită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu şi prietenului nostru Bruno Gröning că mi-am putut recapăta viața.

Comentariu psihologic:

Doamna Zenel a dezvoltat încă din tinerețe o tulburare depresivă recidivantă cu tendințe suicidale, precum şi o tulburare de stres post-traumatic cu tendinţa de a uita amintirile neplăcute, în paralel cu apariţia simultană a unor episoade din trecut, cu disociere afectivă, angoase, anxietate şi insomnii. Diversele încercări de tratament psihoterapeutic sau psihofarmacologic nu au condus la o îmbunătățire de durată a stării ei. La momentul actual, schimbarea subită la nivelul percepției şi a comportamentului său după contactul cu învățătura lui Bruno Gröning nu poate fi explicată prin prisma psihologică şi este foarte neobişnuită. În acest caz putem pleca de la premisa unei vindecări pe cale spirituală. R.B., psiholog

Dokumentarfilm

Filmul documentar:
„Fenomenul
Bruno Gröning”

Rulează în multe oraşe din lumea înreagă

Grete Häusler-Verlag

Editura Grete Häusler: O ofertă bogată de cărţi, reviste, CD-uri, DVD-uri şi calendare

fwd

Oamenii de ştiinţă iau cuvântul: aspecte interesante legate de învăţătura lui Bruno Gröning