Cercul de Prieteni-Bruno Gröning

O uniune internaţională pentru vindecare pe cale spirituală

Frau Häusler in New York

Cercul de Prieteni-Bruno Gröning este o grupare liberă a unor oameni care şi-au dat seama că învăţătura lui Bruno Gröning ajută, că este de valoare şi ei o aplică în viaţa de zi cu zi.

Infiinţarea Cercului de Prieteni-Bruno

Fondatoarea Cercului de Prieteni-Bruno Gröning este Grete Häusler (*1922 †2007). Dânsa l-a cunoscut personal pe Bruno Gröning în 1950 şi chiar de la prima întâlnire a avut parte de vindecarea a trei boli incurabile. Apoi, dânsa i-a devenit o colaboratoare apropiată şi a înfiinţat primele cercuri în Austria. In 1959, după moartea lui Bruno Gröning, dânsa a constatat că, în continuare, oamenii aveau parte de astfel de vindecări iar în 1979 a fondat Cercul de Prieteni. Acesta are rolul de a păstra pentru posteritate moştenirea spirituală a lui Bruno Gröning, oferind oamenilor posibilitatea de ajutor şi vindecare.
Iniţial era doar o mână de oameni dar, la sfârşitul anilor 1980 s-a produs o creştere foarte rapidă. In prezent, Cercul de Prieteni-Bruno Gröning este una dintre cele mai mari asociaţii pentru vindecare pe cale spirituală, activ în lumea întreagă şi este condus de domnul Dieter Häusler, fiul doamnei Grete Häusler.

Cercuri locale în lumea întreagă

În prezent există cercuri locale în toate ţările europene precum şi pe toate continentele, în peste 100 de ţări. Prietenii din cercuri se întâlnesc o dată la trei săptămâni la orele de cerc. Alături de cercurile locale pentru adulţi mai există şi cercurile pentru tineret şi cele pentru copii. Şi aici au loc vindecări. Pentru medicii, terapeuţii naturişti şi cei cu profesii din domeniul sănătăţii există Grupul de Specialitate Medico-Ştiinţific (MWF).

Niciun fel de obligaţii de ordin financiar, religios sau medical

Cercul de Prieteni-Bruno Gröning este finanţat exclusiv din donaţii libere, iar toţi cei care îşi oferă aici ajutorul o fac în timpul lor liber, în mod onorific. Cercul de Prieteni nu este afiliat la nicio confesiune sau religie.   Aici se reunesc oameni din toate religiile lumii.

După exemplul lui Bruno Gröning, în cadrul Cercului de Prieteni nu se stabilesc diagnostice, nu se iau măsuri terapeutice, nu se dau consultaţii sau tratamente. De asemenea, nimeni nu este sfătuit să renunţe la consultul medical, la medicamente, la tratamente sau la intervenţii chirurgicale. Conform celor spuse de Bruno Gröning, orice vindecare este un act de Graţie Divină. Acesta este motivul pentru care, în cadrul Cercului de Prieteni-Bruno Gröning nu se fac niciun fel de promisiuni de vindecare.

Dokumentarfilm

Filmul documentar:
„Fenomenul
Bruno Gröning”

Rulează în multe oraşe din lumea înreagă

Grete Häusler-Verlag

Editura Grete Häusler: O ofertă bogată de cărţi, reviste, CD-uri, DVD-uri şi calendare

fwd

Oamenii de ştiinţă iau cuvântul: aspecte interesante legate de învăţătura lui Bruno Gröning