Healings of diabetes (diabetes mellitus)

Vindecarea de rău cu medicaţie cu tablete

Doamna I B. (75), (Germania)

Medicul meu de familie a constatat o valoare a zahărului în sînge de 213 mg/dl. Cu toate că luam medicamente (Euglucon 2 tablete) şi ţineam regim alimentar valoare a crescut cu timpul la 250-350 mg/dl. Mă simţeam vlăguită. Nu mai puteam să fac singură menajul. Trei luni după introducerea în învăţătura lui Bruno Gröning în aprilie 1992 m-am simţit dintr-o dată foarte bine, ca eliberată. O consultaţie a medicului de familie a dat o valoare de 119 mg/dl. Apoi n-am mai luat medicamente, setea extremă şi gura uscată au dispărut. Consultaţii ulterioare au vădit că valorile au rămas constant normale chiar şi fără regim strict alimentar astfel că nu mai am nevoie de medicamente. Mă simt foarte bine, sunt voioasă şi sănătoasă şi pot să-mi fac menajul.

Vindecarea de rău cu medicaţie cu insulină

Doamna E. M. (65), (Germania)

În iunie 1990 medicul meu de familie a constatat o valoare de glucoză de 401 mg/dl în sânge. El mi-a prescris Euglucon N, dar curând trebuia să iau 2, mai târziu 3 tablete pe zi pentru a avea valori oarecum normale. Începând cu vara 1991 aveam în plus nevoie de insulină. A trebuit să-mi fac injecţii până la 14 de unităţi, în plus luam zilnic 3 tablete Euglucon şi 3 tablete Glucobay. În 1994 am dat de cercul prietenilor lui Bruno Gröning, de atunci o duceam mai bine. Am redus mereu insulina, întrucât aveam dintr-o dată valori bune, chiar de câteva ori hipoglicemie. Începând din mijlocul lui martie 1995 nu mai am nevoie de insulină. Azi (1997) mai iau câte o jumătate de tabletă de Euglucon şi Glucobay. Cu aceste medicamente valorile se află între 87 şi 135.

Dokumentarfilm

Filmul documentar:
„Fenomenul
Bruno Gröning”

Rulează în multe oraşe din lumea înreagă

Grete Häusler-Verlag

Editura Grete Häusler: O ofertă bogată de cărţi, reviste, CD-uri, DVD-uri şi calendare

fwd

Oamenii de ştiinţă iau cuvântul: aspecte interesante legate de învăţătura lui Bruno Gröning