Ultimul său drum

In 26 ianuarie 1959, Bruno Gröning moare la Paris

Diagnostic: cancer la stomac în stadiu avansat

La sfârșitul toamnei anului 1958, Bruno Gröning a plecat la Paris cu cea de-a doua soție a sa, Josette, cu care se căsătorise în mai 1955. Acolo a fost consultat de un medic specialist oncolog cu care era prieten, dr. Pierre Grobon. Analiza mai multor radiografii a evidențiat un cancer la stomac în stadiu avansat. Dr. Grobon a vrut să-l opereze imediat, însă Bruno Gröning a refuzat.

El a plecat înapoi în Germania unde a pregătit Sărbătoarea Crăciunului în comunităţi. In 4 decembrie a imprimat o bandă audio care urma să fie ascultată la toate festivităţile de Crăciun. Apoi, a plecat din nou la Paris cu soția sa. Intre timp, dr. Grobon l-a informat pe renumitul specialist în chirurgie oncologică, dr. Bellanger. În data de 8 decembrie în clinica acestuia din str. Henner, nu departe de Montmartre, s-a desfăşurat operația. Rezultatul a fost înspăimântător pentru medici: situaţia era mult mai gravă decât reieşea din radiografii – era inoperabil. Tăietura a fost închisă pe loc.

Recuperare incredibil de rapidă

Josette Gröning scria: „Ei nu puteau înțelege, însă, cum aspectul exterior al lui Bruno trăda atât de puțin din suferința sa interioară, cum putea încă respira normal, faptul că metabolismul său funcționase atât de bine în ultimele săptămâni, iar analizele de sânge erau perfecte. În acest stadiu avansat, pacientul varsă în mod repetat, oricât de puțin ar mânca şi, încetul cu încetul, moare de foame. La Bruno toate astea nu se întâmplau.”

Spre uimirea medicilor, el s-a refăcut foarte repede și a plecat înapoi în Germania, unde a participat la Sărbătoarea Crăciunului. La mijlocul lui ianuarie 1959, timp de trei zile, s-a întâlnit cu conducerea noii asociații, stabilind care va fi calea pe care va merge asociația. Cei doi nu bănuiau că va fi ultima lor întâlnire cu Bruno Gröning.

Operația de la Paris însoțită de o furtună

In 21 ianuarie el a zburat din nou la Paris. Operația nu mai putea fi evitată din cauza unei ocluzii intestinale. In 22 ianuarie 1959, la ora 9 dimineața – la ora la care în München începea procesul de revizuire – Bruno Gröning a fost din nou operat. El a trebuit să îndure lucruri de care îi salvase pe atâția oameni, pentru că el nu putea și nu avea voie să se ajute pe el însuși.

În acea dimineață, în timp ce se afla sub anestezie, s-a stârnit dintr-odată o furtună puternică deasupra Parisului. Soția lui Gröning povestea: „Ciudat a fost și următorul fenomen natural. In 22 ianuarie, în timp ce soțul meu încă se afla sub anestezie, o furtună cu tunete și fulgere a întunecat dintr-o dată cerul acelei zile luminose şi senine. S-a făcut atât de întuneric încât a trebuit aprinsă lumina, ziua în amiaza mare. Sora medicală și-a exprimat uimirea față de această furtună puternică. În zilele care au urmat operației temperatura, tensiunea, pulsul lui Bruno erau complet normale. A reuşit, chiar, să se mai ridice de încă de două ori și să se așeze într-un fotoliu.”

„Combustie internă totală”

In data de 25 a intrat în comă și în ziua următoare, în 26 ianuarie 1959, la ora 13:46, în Clinica Henner, Bruno Gröning a murit de cancer, așa cum a trecut medicul în certificatul de deces. A fost cu adevărat cancer? După a doua operație, dr. Bellanger a spus: „Distrugerea din corpul lui Bruno este îngrozitoare, este o combustie internă totală. Este un mister cum a putut trăi atât de mult, în aceste condiții și fără să sufere dureri cumplite.”

Insă, cu ani înainte Bruno Gröning spusese deja: „Dacă mi se va interzice să acţionez, atunci voi arde în interior.”

Aprecieri postume

Scrisoarea doctorului Grobon din 26 februarie 1959 către văduva lui Bruno Gröning demonstrează cum a suportat el această soartă amară: „Acestea [eforturile medicului dedicate lui Bruno Gröning] au fost atât de naturale și pot spune că ele au găsit un sprijin imens în curajul, voința și personalitatea deosebită a lui Bruno Gröning. [...]“

Dr. Bellanger și-a exprimat admirația sa față de Bruno Gröning şi în decembrie 1974, într-o scrisoare: „Bruno Gröning a fost un bărbat inimos, un om valoros care s-a afirmat; iar demnitatea sa în fața suferinței și a morții provoacă și azi admirație.”

După incinerarea corpului neînsufleţit a fost dată sentința definitivă

Corpul neînsufleţit al lui Burno Gröning a fost incinerat la un crematoriu din Paris, iar urna a fost îngropată în cimitirul din Dillenburg.

Procesul a fost declarat încheiat din cauza decesului acuzatului dar, o sentință definitivă nu a fost pronunțată niciodată.

Fiecare poate primi ajutor și vindecare prin sine însuşi

„Doctorul minune din Herford”, care adusese vindecare miilor de oameni, a murit singur și părăsit într-o străduță mică din Paris. De ce a trebuit să se întâmple asta? De ce a trebuit să îndure el o suferință atât de cumplită? De ce nu s-a putut ajuta pe sine însuşi?

Grete Häusler (1922-2007), ca persoană vindecată, colaboratoare îndelungată a lui Bruno Gröning și fondatoarea „Cercului de Prieteni-Bruno Gröning”, în cartea sa A afla mântuirea, acesta este adevărulscrie: „Bruno Gröning a făcut mult bine în scurtul răstimp cât a fost pe acest Pământ. Darul de a ajuta și de a vindeca l-a primit la naștere. Peste tot unde se ducea se produceau lucruri minunate, care nu pot fi explicate rațional. În public a apărut în anul 1949. După marile vindecări care au avut loc la Herford și după ce a devenit cunoscut de toți, în țară și în străinătate, la doar trei luni a primit interdicția de a vindeca. A fost urmărit și hărţuit, i s-a intentat marele proces și s-a urmărit pedepsirea și condamnarea lui. De ce? Cui i-a făcut ceva rău? Nimănui. In schimb, a făcut atât de mult bine atâtor mii de oameni, cât nicio altă fiinţă umană nu ar fi putut să facă. Au vrut să-l pedepsească nevinovat! Fără a fi vinovat i s-a interzis să facă ceea ce Dumnezeu îi poruncise să facă – să îi ajute pe oameni! A trebuit să poarte în el amărăciunea acestei răutăţi până la Paris, în Clinica Oncologică de pe strada Henner! În dureri cumplite a ars în interior prin Heilstrom-ul pe care nu mai avea voie să-l dea mai departe. Legile umane au vrut să-i interzică asta în Germania. Din cauza tuturor minciunilor și calomniilor a fost tratat ca un infractor! Tăcut și singur, fără ca vreun prieten să știe asta, a purtat în el întreaga suferință a omenirii. Şi ce povară! Dar nu a fost în zadar! Trebuia să se întâmple așa, altfel nu ar fi fost posibil să ajute omenirea.”

Și în cartea sa, Trăiesc pentru ca omenirea să poată trăi în continuare, dânsa scrie: „Atunci când noi, oamenii, folosim cuvântul ‚jertfă‘ ar trebui să fim foarte atenți. În acest caz, însă, când Bruno Gröning a murit la Paris, acest cuvânt exprimă adevărul în toată gravitatea sa.”

Numai așa a fost posibil să se împlinească cuvântul lui, așa cum este subliniat azi în nenumărate relatări de succes: „Când nu voi mai fi pe acest Pământ ca om, când îmi voi părăsi corpul, atunci omenirea va fi atât de departe, încât fiecare om va putea primi ajutor și vindecare prin sine însuşi.”