Marele proces (1955-1957)

Acuzație de omor prin imprudenţă și achitare cu interdicție difinitivă de vindecare

În data de 4 martie 1955, Procuratura l-a adus încă o dată în faţa justiţiei pe Bruno Gröning. Din nou a fost acuzat că a încălcat Legea Practicii Naturiste. Un alt punct al acuzării a fost acela de omor prin imprudenţă.

Gröning contestă acuzațiile referitoare la promisiunea de vindecare precum și interdicția referitoare la tratamentul medical

După ce i-a fost transmisă citația cu acuzațiile, el s-a adresat prietenilor: „Dragii mei prieteni! Zilele acestea, toată presa și radioul au transmis o știre despre mine, prezentată mai mult sau mai puțin tendențios, în care se spune că Procuratura München II a pregătit o acuzație de omor prin imprundenţă împotriva mea. În ea se spune că la sfârșitul anului 1949, i-aș fi promis unei fete de 17 ani, vindecarea de TBC și că aș fi împiedicat-o să se ducă la un sanatoriu sau să consulte un medic. Și că eu aș fi vinovat de moartea acelei tinere fete. Cine a citit sau a ascultat cu judecata limpede aceste știri și-a dat seama ce se urmărește prin aceasta: să se provoace confuzie printre prietenii mei și să îi împiedice pe cei care caută ajutor să se preocupe mai îndeaproape de eforturile noastre şi de beneficiile cunoaşterii transmise de mine. Cu toate mijloacele posibile se urmărește împiedicarea activității Uniunii Gröning , dar și a activității voastre. Sigur că lucrurile stau cu totul altfel decât sunt prezentate! Prietenilor mei nu trebuie să le dau nici un fel de explicații în acest sens, căci ei știu că eu nu fac „promisiuni de vindecare” și că eu nu sfătuiesc niciodată pe cineva să renunțe la tratamentul medical.”

Redeschiderea ciudat de târzie a anchetei

Gröning le vorbeşte în continuare prietenilor săi: „Am fost achitat în 1952. Nu este ciudat că acest ‚Caz Kuhfuß‘, apărut încă de la sfârșitul anului 1949 - începutul anului 1950, nu a fost dezbătut în procesul împotriva mea din 1951/1952 deși, la acea vreme, toate documentele erau deja pregătite? Nu este ciudat că ancheta pentru intentarea unui nou proces împotriva mea a început exact la acel moment în care opinia publică a aflat că la Murnau, pe 22 noiembrie 1953, a fost înființată Uniunea Gröning? Începând cu ianuarie 1954, numeroși conducători de cerc și prieteni dar și alți membri au fost audiați și supravegheați prin măsuri polițienești.”

Martorii apărării respinși, martorii acuzării acceptați

Pregătirile pentru proces au durat mai mult de doi ani. Apărarea lui Bruno Gröning a fost considerabil îngreunată. Aproape toți martorii apărării au fost respinși; în schimb, martorii acuzării acceptați. Printre ei se aflau și 2 foști colaboratori ai lui Gröning: Eugen Enderlin și Otto Meckelburg. În special Meckelburg care, în primul proces fusese și el acuzat, a fost deosebit de ostil faţă de Gröning. El nu s-a dat înapoi de la nimic pentru a-i face rău lui Gröning. La capul de acuzare referitor la omorul prin imprudenţă, Meckelburg a jucat un rol esențial. Era vorba de un caz care se petrecuse în timpul perioadei în care el a fost „managerul” lui Gröning.

Manipularea în cazul Ruth Kuhfuß

În noiembrie 1949, funcționarul bancar Emil Kuhfuß a venit la o prelegere a lui Gröning împreună cu fiica sa de 17 ani, bolnavă de tuberculoză la ambii plămâni. Gröning și-a dat seama imediat că fata nu mai putea fi ajutată și s-a exprimat în acest sens într-o discuție cu un medic care era de faţă. Meckelburg a exercitat însă presiuni și i-a cerut să se ocupe de caz. Astfel, după prelegere a avut loc o întâlnire personală între Bruno Gröning și Ruth Kuhfuß. Gröning a încurajat-o pe bolnavă și l-a sfătuit pe tată să meargă la un control medical după 9 zile. Prin asta dorea să o convingă pe fată, care nu mai vroia să audă nimic de medici, să accepte să fie luată din nou în evidența medicilor. Tatăl l-a asigurat că se va ocupa de asta.

Corespondența ulterioară care a fost purtată de Emil Kuhfuß cu Meckelburg nu a ajuns la Bruno Gröning. De-abia în mai 1950 Gröning a auzit din nou de Ruth Kuhfuß. Tatăl trimisese între timp scrisori de implorare către Gröning, rugând să i se acorde o întrevedere. Meckelburg nu a transmis scrisorile mai departe, ci a stabilit de la sine putere, fără ca Gröning să știe, o întrevedere cu dl Kuhfuß. Meckelburg i-a spus de această întâlnire lui Gröning cu puțin timp înainte și l-a obligat să vină cu el.

Mai târziu, Meckelburg a afirmat că Bruno îi promisese fetei vindecarea când, de fapt, el a fost acela care îl asigurase pe tată că îl va determina pe Gröning să-i vindece fiica. Meckelburg vedea în funcționarul bancar o promiţătare sursă de bani pe care vroia s-o folosească la maximum dar, pentru asta, avea nevoie de Gröning. La scurt timp după această vizită, Gröning s-a despărțit de Meckelburg.

O acuzație gravă adusă lui Bruno Gröning a fost că i-ar fi interzis lui Ruth Kuhfuß să fie tratată de un medic. Dimpotrivă, în realitate el o trimisese pe fată la medic încă de la prima întâlnire, lucru ce a fost confirmat ulterior și de martorii acuzării. Într-un interviu la radio din toamna lui 1949, Bruno Gröning i-a îndemnat pe oameni „să se lase consultați de medici până la capăt”. Pe cei care căutau ajutor îi sfătuia permanent să le acorde încredere medicilor lor.

Ruth Kuhfuß, care trecuse prin câteva proceduri dureroase dar fără efect, a refuzat să mai accepte și alte tratamente. Ea a murit la 30 decembrie 1950, ca urmare a efectelor bolii.

Expertiza medicală confirmă lipsa șanselor de vindecare

Dr. Otto Freihofer a descris într-un raport medical cazul Ruth Kuhfuß: „Judecând lucid, fiecare nespecialist trebuie să ajungă la convingerea că, așa cum a confirmat și Departamentul de Sănătate Säckingen, ținând cont de „starea extrem de gravă care-i punea viața în pericol”, respectiv de „pericolul iminent”, conform aşteptărilor umane nici nu putea fi vorba de o însănătoșire. De asemenea, fiecare medic care gândește onest, sine ira et studio (fără ură și părtinire) și care nu crede că poate renunța la puterea naturii având cele mai noi medicamente, va trebui să dea dreptate raportului domnului prof. Lyditin din München, conform căruia „nu se poate afirma că înaintea datei de 5 noiembrie 1949 exista o probabilitate mai mare de însănătoșire.” După părerea mea este, însă, mai mult decât suprinzător că pacienta a trăit până pe 30 decembrie 1950, astfel că influența lui Gröning , probabil, într-o anumită măsură i-a prelungit viața. În concluzie, aș dori să-mi închei raportul spunând că afirmațiile potrivit cărora „ar fi existat șanse de însănătoșire” și că „viața pacientei Kuhfuß ar fi putut fi prelungită și mai mult dacă domnul Gröning nu s-ar fi aflat în apropierea ei” nu pot fi nici pronosticate și nici nu sunt justificabile.

O sentinţă nefericită

La sfârșitul lui iulie 1957, lângă München, a avut loc ședința de judecată a Curții cu Jurați, în prezența completului de judecată. La capul de acuzare referitor la omor prin imprundenţă, Bruno Gröning a fost achitat. În ceea ce privește încălcarea Legii Practicii Naturiste i-a fost aplicată o pedeapsă cu amendă în cuantum de 2000 DM.

Cu toate că sentința pare pozitivă la prima vedere, pentru el era inacceptabilă. Ea reprezenta, practic, o interzicere a activității sale. Din cauza greșelii avocatului său care a interpretat sentința într-un mod mult mai favorabil decît Gröning, aşa că nu a făcut recurs, în schimb a făcut procuratura. Al doilea proces a avut loc la jumătatea lui ianuarie 1958, în München.